• Română
    • Русский
    • English
banner

Hai Haiduci BY VITA te invită la primul camping din sezonul acesta

Sigur că e mai confortabil acasă, în patul moale și cald, cu telecomanda în mână și Netflix-ul la dispoziție, dar hai să fim serioși! De câte ori pe an ai ocazia să dormi sub cerul înstelat? Să stai desculț pe iarba rece și proaspătă, să te încălzești la rug, să povestești și să râzi alături de prietenii tăi, până la miezul nopții? 

Între 20-21 aprilie, ai ocazia să înnoptezi pe teritoriul complexului etno-cultural ”Vatra” - acolo unde se va desfășura festivalul de muzică și sport ”Hai Haiduci BY VITA”. 

De ce ai nevoie? Un cort, un sac de dormit și o pătură călduroasă. 

De asemenea, ar fi bine să optezi pentru îmbrăcăminte potrivită (serile de primăvară nu sunt precum cele de vară) și să-ți pregătești rezerve de mâncare ( desigur, poți lua masa și pe teritoriul complexului). 

Pe lângă aerul curat, natura care reînvie și atmosfera pitorească de care vei avea parte, există și un alt motiv pentru care merită să-ți petreci noaptea pe teritoriul complexului Vatra: în prima zi a festivalului (20 aprilie), va avea loc competiția de ciclism pe distanța de 30 km, iar seara, pe scenă vor urca artiștii autohtoni DoReDos, Lume și Zdob și Zdub. În a doua zi a evenimentului (21 aprilie), toți participanții vor parcurge distanța selectată pentru cursa de tip trail: 8 km, 19 km sau 30 km, iar cea de-a doua seară a festivalului va culmina cu un concert incendiar la care vor evolua Sunstroke Project, Ionel Istrati și Etno Republic. Intrarea este liberă!

Mai mult de atât, participanții la cursele de alergare și ciclism vor beneficia de transport gratuit până la complexul Vatra, iar persoanele care nu vor participa la competiții, dar care își doresc să profite de vremea frumoasă, să petreacă weekend-ul în sânul naturii și să se distreze la festival, alături de familie sau prieteni, vor beneficia de transport tur-retur contra unei taxe, (25 lei pentru o destinație). 

Vei putea ajunge pe teritoriul complexului etno-cultural ”Vatra” pornind din Chișinău, între orele 16:00 - 20:00. 

Microbuzele te vor aștepta la adresa: Piața Dimitrie Cantemir 1, Chișinău,  (SA Topaz). 

De asemenea, în cazul în care te răzgândești și nu vrei să înnoptezi în cort, vei putea părăsi complexul Vatra, între orele 16:30 - 00:00.

Numărul de contact al companiei de transport: 078877227 - Natalia.

Să știi că încă mai ai timp să te înregistrezi la festivalul de muzică și sport Hai Haiduci BY VITA! Mai multe informații despre eveniment găsești aici: https://haiduc.md/ro/